Spania este noua campioană mondială

Spania a cucerit Cupa Mondială 2026, după o victorie dramatică, scor 1-0 după prelungiri, împotriva Argentinei, în marea finală disputată pe New York/New Jersey Stadium. Golul decisiv a fost înscris de Ferran Torres, în minutul 106, iar ibericii și-au trecut în palmares al doilea titlu mondial, la 16 ani după succesul din Africa de Sud.

Campioana Europei a controlat autoritar partida încă din primele minute, dominând posesia și creând numeroase ocazii la poarta lui Emiliano Martinez. Lamine Yamal, Dani Olmo, Mikel Oyarzabal, Pedri și Nico Williams au încercat în repetate rânduri să deschidă scorul, însă portarul Argentinei a avut o prestație remarcabilă și a ținut echipa sud-americană în joc.

Argentina, deținătoarea trofeului mondial, a avut dificultăți în ofensivă și nu a reușit să trimită niciun șut pe spațiul porții pe parcursul celor 120 de minute. Situația s-a complicat și mai mult în finalul timpului regulamentar, când Enzo Fernandez a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben.

În prelungiri, Spania și-a continuat asaltul. Nico Williams a înscris în minutul 96, însă reușita a fost anulată pentru fault în atac. Presiunea ibericilor avea însă să fie răsplătită zece minute mai târziu, când Pedro Porro a centrat perfect în careu, Nico Williams a deviat cu capul, iar Ferran Torres a finalizat spectaculos sub transversală, declanșând sărbătoarea spaniolă.

Chiar și rămasă în inferioritate numerică, Argentina a încercat să forțeze egalarea în ultimele minute. Marcos Senesi și Giuliano Simeone au avut două oportunități importante în timpul adițional al prelungirilor, însă defensiva Spaniei a rezistat până la fluierul final.

Succesul confirmă parcursul impresionant al selecționatei pregătite de Luis de la Fuente, care a dominat competiția și a încheiat turneul fără înfrângere. Pentru Argentina, finala reprezintă ultimul mare moment al generației conduse de Lionel Messi, care a încheiat competiția cu o nouă performanță de excepție, chiar dacă nu și-a putut apăra titlul mondial cucerit în 2022.

Sursa foto: Facebook/FIFA World Cup

By Florina Manea

Florina Manea Director editorial, e-mail: znpr@znpr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *