Co-prezidarea de către secretarul de stat Clara Staicu a lucrărilor Comisiei guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România
Cea de-a XXIX-a sesiune a Comisiei guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România a avut loc, joi, 16 iulie 2026, la München.
Lucrările au fost co-prezidate pentru partea română de secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, iar pentru partea germană de însărcinatul Guvernului Federal pentru problemele imigranților de origine germană și minorități naționale, Bernd Fabritius.
În cadrul reuniunii, vicepreședinta Bundestagului, Andrea Lindholz, a susținut un cuvânt de bun venit şi a apreciat rolul Comisiei în consolidarea relațiilor româno-germane, prin contribuția semnificativă la prezervarea și promovarea identității minorității germane. De asemenea, un cuvânt introductiv a fost transmis de ministrul de stat bavarez pentru familie, muncă şi afaceri sociale, Ulrike Scharf.
Conform practicii, sesiunea a reunit reprezentanți ai conducerii Forumului Democrat al Germanilor din România, ai asociațiilor sașilor și șvabilor din Germania, ai instituțiilor guvernamentale din cele două state cu atribuții în domeniu, precum și ai prefecturilor din județele din România cu o comunitate germană semnificativă. Au participat, de asemenea, ambasadorul României în Republica Federală Germania, Adriana Stănescu, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Angela Ganninger, precum și consulul general al României la München, Miheia Diculescu-Blebea.
În intervenția sa, secretarul de stat Clara Staicu a evidențiat nivelul excelent al relațiilor româno-germane, caracterizate de un dialog politico-diplomatic intens, o cooperare economică în continuă dezvoltare și legături interumane solide. Totodată, a reafirmat angajamentul țării noastre pentru aprofundarea acestui parteneriat cu valențe strategice.
Demnitarul român a subliniat importanța pe care Guvernul României o acordă asigurării unui cadru favorabil păstrării identității minorității germane și a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant acordat acesteia de către Guvernul federal german.
Participanții au analizat stadiul implementării proiectelor convenite prin Protocolul adoptat la sesiunea precedentă a Comisiei, desfășurată la București, în perioada 19-20 noiembrie 2025. Discuțiile au vizat educația în limba germană, conservarea și restaurarea patrimoniului cultural și istoric, protecția socială a persoanelor vârstnice, aplicarea legislației privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de regimul instaurat la 6 martie 1945, precum și alte proiecte destinate consolidării identității culturale a persoanelor aparținând minorității germane din România.
Secretarul de stat Clara Staicu a salutat, totodată, împlinirea a 10 ani de la înființarea Fundației Biserici Fortificate, aflată sub înaltul patronaj al Președinților României și Republicii Federale Germania, evidențiind rolul acesteia în conservarea unui patrimoniu cultural de valoare europeană. În context, a evocat marcarea acestei aniversări prin evenimentul găzduit de Consulatul General al României la München, la 16 iunie 2026, care a reunit reprezentanți de prim rang ai autorităților federale și bavareze.
La finalul sesiunii, cele două părți au adoptat Protocolul celei de-a XXIX-a sesiuni a Comisiei, care stabilește principalele direcții de acțiune și obiective în beneficiul etnicilor germani din România. Următoarea sesiune a Comisiei va avea loc în anul 2027, în România.
