„Teatrul este ca dragostea de calitate — o faci întotdeauna pentru celălalt”
Bogdan Acatrinei este actorul și prezentatorul care vede scena ca pe un act de generozitate, nu ca pe un exercițiu de ego. Cofondator al Asociației Kinetobebe și inițiator al primului spectacol de balet adaptat publicului neurodivergent, el îmbină naturalețea teatrului cu energia live-ului de televiziune, aducând aceeași dedicare atât în proiectele artistice, cât și în cele sociale. Pentru el, arta capătă sens doar atunci când este făcută pentru oameni — fie că sunt spectatori într-o sală, copii cu nevoi speciale sau telespectatori în fața unui quiz show care pune cultura generală în centrul divertismentului.
Cum a luat naștere ideea acestui spectacol și care a fost momentul în care ați realizat că este nevoie de un balet adaptat publicului neurodivergent și persoanelor cu dizabilități?
Ideea s-a născut în sălile de terapie, nu în cele de repetiții. Am stat multe luni alături de terapeuții Kinetobebe, am văzut care sunt nevoile copiilor, felul în care reacționează la lumină, la sunet, la ritm, și am înțeles cât de puține experiențe culturale sunt, de fapt, accesibile lor. Într-o zi, după o ședință în care am discutat despre limitele senzoriale ale copiilor noștri, mi-a fost foarte clar că nu doar că ar fi frumos să existe un astfel de spectacol, ci că este o nevoie reală.
Așa a apărut întrebarea firească: „Dacă nu există, de ce să nu îl creăm noi?”. Iar Opera Națională București a fost prima instituție care ne-a spus „Da, facem asta împreună”.
Ați menționat că fiecare detaliu — de la lumină la ritmul mișcărilor — a fost gândit cu atenție. Care au fost cele mai mari provocări în adaptarea unui spectacol de balet pentru un public cu nevoi senzoriale și motorii diferite?
Cea mai mare provocare a fost să păstrăm frumusețea și eleganța baletului, dar să o aducem într-o formă în care publicul neurodivergent să se poată simți în siguranță. Am lucrat îndeaproape cu terapeuții noștri: am ajustat intensitatea luminii, am eliminat efectele bruște, am creat un ritm scenic mai lent, mai previzibil, am gândit costume cu texturi prietenoase vizual și am integrat ghidaje audio și un traducător mimico-gestual. A doua provocare a fost de natură logistică: distribuirea locurilor în sală în funcție de tipul de nevoie — motorie, senzorială, de orientare, hipoacuzie sau nevăzători — astfel încât fiecare copil și adult să primească exact suportul potrivit.
„Dansul pașilor de catifea” este mai mult decât un spectacol, este o formă de incluziune trăită. Ce ați dori să simtă sau să înțeleagă publicul după această experiență?
Mi-aș dori ca oamenii să simtă că arta chiar poate fi pentru toți, dacă este gândită cu empatie. Mi-aș dori ca părinții copiilor cu dizabilități să își permită, poate pentru prima dată, să stea în sală și să trăiască bucuria unui spectacol fără teama că cineva va fi deranjat. Și mi-aș dori ca publicul tipic să înțeleagă ceva esențial: incluziunea nu diminuează arta. O transformă. O face mai largă, mai generoasă, mai vie.
Cum vedeți, pe termen lung, rolul instituțiilor culturale din România în promovarea accesului egal la artă și cultură? Credeți că vom vedea mai multe inițiative de acest fel?
Eu cred că acesta este începutul. „Dansul pașilor de catifea” a deschis o ușă și sunt convins că alte instituții culturale vor urma același drum. Instituțiile culturale au un rol uriaș — pot schimba mentalități, pot crea spații sigure și pot transmite mesajul că diversitatea nu este o piedică, ci o parte firească a societății. Sper ca acest spectacol să devină un precedent și un model. Iar noi suntem gata să oferim tot know-how-ul terapeutic acumulat ca să susținem oricine își dorește să adapteze un eveniment artistic.
Proiectul face parte din programul „Bucureștiul este și al lor”. Ce urmează pentru această inițiativă și cum sperați să o extindeți în viitor?
Programul continuă cu noi parteneriate culturale, dar și cu intervenții comunitare. Ne dorim să ducem terapia și educația incluzivă în cât mai multe spații publice — muzee, săli de spectacole, festivaluri. Planul nostru este să transformăm includerea într-un reflex normal, nu într-un efort excepțional. Iar pe termen lung, vrem să construim o rețea națională de evenimente accesibilizate, astfel încât indiferent unde trăiește un copil cu dizabilități, să aibă acces la artă, joc și bucurie, exact ca orice alt copil.
„Ne dorim să ducem terapia și educația incluzivă în cât mai multe spații publice”
Ce tip de roluri vă provoacă cel mai mult ca actor și cum vă alegeți proiectele în care vă implicați?
M-am considerat mereu un om căruia îi plac provocările, iar asta se vede cel mai bine în profesia mea de actor: nu am spus niciodată „nu” vreunui rol. Nu cred că am ajuns încă la vârsta la care să-mi aleg personajele după tipologia mea; prefer să mă las provocat și să încerc să scot ce e mai bun din orice rol care mi se oferă, fie că mă regăsesc în el sau nu.
De altfel, cred că tocmai atunci când nu te regăsești într-un personaj se vede cu adevărat calitatea ta ca actor. De aceea, în general, spun „da” tuturor proiectelor care au valoare și calitate.
Există un moment din cariera dumneavoasră artistică ce v-a schimbat perspectiva asupra profesiei de actor și asupra modului în care vă raportați la public?
Cred că momentul în care mi s-a schimbat perspectiva asupra teatrului și a relației cu publicul a venit încă din perioada formării mele ca actor. A fost atunci când un mare actor al țării noastre, care mi-a fost și mentor, mi-a spus ceva ce nu am uitat niciodată: că teatrul este ca dragostea de calitate — o faci întotdeauna pentru celălalt. Iar „celălalt” este publicul. Nu o faci niciodată pentru tine.
Acea frază mi-a deschis cu adevărat ochii asupra profesiei. M-a făcut să înțeleg că tot ce fac pe scenă trebuie să fie pentru oamenii din fața mea, pentru a-i face să simtă ceea ce îmi doresc să transmit — fie că e bucurie, tristețe sau orice formă de emoție.
Iar acest sfat cu care am plecat la drum acum mai bine de 10 ani, este in continuare cel de care ma leg in toate domeniile in care activez. In teatru, in televiziune, in momentul in care prezint evenimente si mai ales, cand creez evenimente sociale destiante copiilor.
Știm că sunteți prezentatorul emisiunii Ghici și vei descoperi de la Metropola TV. Ne puteți spune ce tip de emisiune este și cui se adresează în special?
Da, sunt prezentatorul emisiunii Ghici vei descoperi de la Metropola TV și pot spune că, desi este a patra emisiune pe care o prezint in cariera mea de prezentator TV, este, într-adevăr, emisiunea mea de suflet. Este o emisiune de divertisment, dar combinată cu ceva ce se vede tot mai rar în televiziunea românească: un quiz show de cultură generală.
Faptul că această emisiune îmbină atât de bine distracția cu informațiile și cultura — lucruri esențiale pentru publicul de azi — este absolut fabulos.
Mi se pare că se adresează oricui: tinerilor, persoanelor mai în vârstă, celor din mediul urban sau rural. Nu are limite, pentru că, la finalul zilei, cultura generală nu ar trebui să aibă granițe. Ea ar trebui să fie prezentă oriunde, oricând, la orice vârstă.
Cum vă pregătiți pentru aparițiile în direct și ce strategie aveți pentru a gestiona situațiile imprevizibile din timpul emisiunilor?
Timp de mai bine de doi ani am prezentat emisiuni TV în direct. Am fost prezentatorul matinalului Metropola TV, Monden Matinal, emisiune care a reprezentat și debutul meu în lumea live-ului de televiziune. A fost, fără îndoială, provocarea care m-a format cel mai bine ca prezentator.
Când ești live în fața camerelor și tot ce spui rămâne – nu se șterge și nu se editează – ești obligat să dai tot ce ai mai bun. Dacă în teatru repeți zile, săptămâni sau chiar luni pentru un spectacol, în direct spontaneitatea devine esențială. Spontaneitatea, improvizația și, bineînțeles, calitatea ta ca prezentator.
Sunt foarte recunoscător pentru formarea mea de actor, care m-a ajutat să înțeleg rapid și natural această profesie, mai ales în contextul emisiunilor live.
Membru FUTURE ECONOMY CLUB
Interviu realizat de Andreea Drăgan,
Editor Ziarul News
