România îndeplinește toate jaloanele PNRR din cercetare. Legea digitalizării cercetării, adoptată de Parlament

România a îndeplinit la termen toate țintele și jaloanele asumate prin Componenta C9 – „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare” din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce Camera Deputaților a adoptat legea privind digitalizarea cercetării și inovării, a anunțat Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC).

Potrivit instituției, adoptarea actului normativ marchează îndeplinirea ultimelor două jaloane din această componentă – nr. 272 și 276 – și permite accesarea a peste un miliard de euro din fonduri europene nerambursabile, fără întârzieri și fără pierderea finanțării alocate prin PNRR.

Legea, elaborată de Ministerul Educației și Cercetării prin Autoritatea Națională pentru Cercetare, în colaborare cu parlamentari din PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților Naționale, introduce un nou cadru pentru gestionarea finanțărilor publice destinate cercetării și inovării.

Printre principalele măsuri prevăzute se numără digitalizarea completă a competițiilor de proiecte, interoperabilitatea platformelor utilizate în sistemul național de cercetare, operaționalizarea Observatorului de Cercetare-Dezvoltare și Inovare, alocarea automată și aleatorie a experților internaționali pentru evaluarea proiectelor, dezvoltarea mecanismelor de finanțare multianuală, stimularea colaborării dintre mediul de cercetare și companii, precum și înființarea Unității Centrale pentru Inovare – RoInovare.

Autoritatea Națională pentru Cercetare susține că aceste reforme urmăresc creșterea eficienței și predictibilității sistemului de cercetare, simplificarea procedurilor administrative și fundamentarea politicilor publice pe baza datelor.

„Închiderea cu succes a componentei de cercetare din PNRR este rezultatul unui efort instituțional susținut și al unei colaborări reale între Guvern, Parlament și comunitatea de cercetare. Am finalizat toate reformele în termenele asumate, fără a pierde niciun leu din finanțarea europeană”, a declarat președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru.

Acesta a mulțumit conducerii Ministerului Educației și Cercetării, echipelor implicate și parlamentarilor din toate formațiunile politice care au susținut proiectul legislativ, afirmând că noua lege creează „un cadru modern pentru finanțarea, evaluarea și dezvoltarea cercetării și inovării în anii următori”.

By ZN Business & Brand

Florina Manea Director editorial, e-mail: znpr@znpr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *