Percheziții DIICOT la Casa de Pensii București într-un dosar de fraudă cu pensii; peste 860 de persoane ar fi beneficiat de vechime fictivă în muncă

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, au desfășurat miercuri o amplă operațiune într-un dosar care vizează destructurarea unei grupări suspectate că a fraudat sistemul public de pensii prin crearea unor vechimi fictive în muncă pentru sute de persoane.

În cadrul anchetei au fost efectuate 30 de percheziții în municipiul București și în județele Ilfov, Teleorman, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Galați, la locuințele unor persoane fizice, sediile unor societăți comerciale și ale unor organizații nonprofit, precum și la sediul unei instituții publice. Printre persoanele vizate se află un funcționar al Casei de Pensii București, un expert judiciar și un fost angajat al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Potrivit DIICOT, gruparea ar fi fost constituită începând cu anul 2018 și ar fi avut ca principal obiectiv obținerea frauduloasă a drepturilor de pensie prin introducerea în sistemele informatice ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a unor declarații fiscale false. Aceste documente, cunoscute ca declarații D112, atestau în mod nereal existența unor raporturi de muncă și plata contribuțiilor sociale pentru persoane care, în realitate, nu au fost niciodată angajate la societățile respective.

Anchetatorii susțin că membrii rețelei foloseau asociații nonprofit fără activitate, firme-fantomă și persoane aflate în situații vulnerabile, ale căror date de identitate erau utilizate pentru întocmirea documentelor necesare creării unor istorice fictive de muncă. În schimbul acestor servicii, beneficiarii ar fi achitat sume cuprinse între 15.000 și 50.000 de lei, în funcție de perioada de vechime solicitată și de avantajele urmărite.

Datele introduse în bazele ANAF erau ulterior utilizate de casele teritoriale de pensii pentru emiterea deciziilor de pensionare sau pentru recalcularea pensiilor. DIICOT estimează că, în acest mod, peste 860 de persoane au dobândit în mod fictiv vechime în muncă pe parcursul ultimilor cinci ani.

Procurorii susțin că cel puțin 170 de persoane au obținut astfel dreptul la pensie sau majorarea cuantumului pensiei, deși fără aceste perioade de activitate introduse în mod fraudulos nu ar fi îndeplinit condițiile legale. Prejudiciul estimat adus bugetului sistemului public de pensii este de aproximativ 7 milioane de lei, calculat până la 31 decembrie 2024, însă autoritățile precizează că valoarea pagubei continuă să crească odată cu plata lunară a pensiilor acordate în baza documentelor falsificate.

Potrivit anchetatorilor, nucleul grupării era format din șapte persoane, dintre care doi funcționari publici, care acționau fără o structură ierarhică rigidă, pe baza unei colaborări permanente. Alte 13 persoane ar fi avut rolul de a identifica beneficiari, societăți comerciale potrivite pentru operațiune, de a întocmi documentele necesare și de a facilita schimbul de informații între membrii rețelei și persoanele interesate.

Pe lângă activitățile de falsificare a documentelor, unii dintre suspecți ar fi oferit inclusiv consultanță juridică în domeniul dreptului muncii și al asigurărilor sociale, pentru a identifica soluțiile prin care beneficiarii puteau obține drepturile de pensie pe baza vechimii fictive.

Audierile persoanelor vizate au loc la sediul central al DIICOT, iar ancheta continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și utilizarea ilegală a unor informații care nu sunt destinate publicității.

By Florina Manea

Florina Manea Director editorial, e-mail: znpr@znpr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *