Guvernul a aprobat noi ajutoare pentru sinistrați și peste 20 de milioane de lei pentru centre sociale
Guvernul a adoptat, în ședința din 9 iulie, mai multe hotărâri care vizează sprijinirea persoanelor afectate de situații de urgență, finanțarea serviciilor sociale, investiții în educație și măsuri pentru recuperarea amenzilor contravenționale, potrivit unui comunicat al Executivului.
Una dintre principalele decizii prevede acordarea de ajutoare financiare suplimentare familiilor afectate de incendiul produs în luna aprilie în localitatea Rucăreni, județul Vrancea. Sprijinul va fi calculat în funcție de valoarea pagubelor evaluate, situația juridică a locuințelor și eventualele despăgubiri primite din asigurări. În urma incendiului, 32 de locuințe au fost distruse, iar 27 de familii au rămas fără adăpost.
Executivul a aprobat și alocarea a peste 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu handicap și căminelor pentru vârstnici din 23 de unități administrativ-teritoriale care au preluat persoane vulnerabile relocate din județul Bihor.
O altă hotărâre stabilește normele de aplicare a prevederilor privind suspendarea dreptului de a conduce pentru șoferii care nu își achită amenzile rutiere. Potrivit noilor reguli, autoritățile fiscale locale vor transmite o somație de plată, iar dacă amenda nu este achitată în termen de 90 de zile, permisul va fi suspendat proporțional cu suma restantă, respectiv o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei neachitați. Măsura nu se aplică dacă procesul-verbal este contestat în instanță până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
În domeniul educației, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru restaurarea și consolidarea ansamblului Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Investiția, estimată la aproape 953 de milioane de lei, vizează restaurarea monumentului istoric și adaptarea acestuia la cerințele actuale de funcționare, lucrările urmând să fie realizate într-o perioadă de 36 de luni.
Tot în ședință, Executivul a decis repartizarea a 3,5 milioane de lei către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, fonduri care vor fi folosite pentru proiecte de comunicare, educație și promovare a strategiilor privind dezvoltarea durabilă și economia circulară.
Pe agenda Guvernului s-au aflat și hotărâri privind actualizarea valorii unor imobile aflate în administrarea mai multor instituții publice, suplimentarea despăgubirilor pentru exproprierile necesare dezvoltării Carierei Tismana I din județul Gorj, precum și prezentarea Raportului național privind situația drogurilor în România pentru anul 2025.
